Tuesday, January 24, 2012

just some poems...



CRĂCIUN

fiinţa ta ascunde-un Betleem
în care aşteaptă Pruncul
să se nască—
nu Îl goni
din sufletu-ţi rebel:
Pruncul e sfânt,
născarea Lui e Taină…


ÎNVIERE

Dă-mi aminte-n Noaptea Crucii
Spiritul Corban să-Ţi dau…
“Dar din dar”- aşa ne spune
Dorul dragostei de cer…


INVIERE

Trec prin Noapte
Ca pe-un pod din lemn de cruce
Dinspre dor
Spre împlinire
Din uitare-n amintirea
Cântului născării-n Taină
A Luminii din Lumină…


ÎNVIERE

Nod e a-Nvierii noapte
De aducere aminte
Orizont
Ce leagă
Dorul de Lumină
Cu Lumina…


PSALM

Trecând păgân prin clipă
Te iubeam…

Mai ştii?
Îţi promiteam, învăluit în şoapte,
c-am să mă dau pe mine însumi Ţie…
că mut am să îndur amarul…
şi ochii mei privind vor fi spre Tine…

Dar urletul
îmi scapă prin retină
spărgând vederea, firavă lumină,

şi am aflat
că nu îmi aparţin—
cum pot să-Ţi dau ce n-am?…
cum să-Ţi promit?---

Şi-apoi să Te iubesc cum aş putea
Întâi de nu era iubirea Ta?…


PSALM

Mai ştii?- Mi-ai spus cândva:
“Mi-e sete!”
Dar n-am avut să-Ţi dau să bei
Decât fierturi de iarbă amară…

Tu ai băut şi mi-ai plătit
Cu sânge pur din Miel de lapte
Spre-a fi ce-am fost
La început…


NOSTALGIE

şi aştept născarea sacră să-mi aducă
un dram de viaţă-n olul de pământ
să-mi amintească noaptea ispăşirii,
Copile, când Tu singur ai plătit…

Monday, May 23, 2011

mi-am zidit casa pe stanca, sergiu grossu




A dat ploaia, an venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă” (Matei 7:25)

Tristeţea, poate, nu mi-o ştiţi. E gravă.
De ani de zile tot mereu zidesc.
Zidesc, în chinuri mari, un turn de slavă,
O casă pentru omul meu firesc.

Zidesc, ce-i dreptul, pe nisipuri ude,
Pe-un vârf de deal cu panta nisipoasă.
Din locul tainei mele se aude
Chemarea lumii vie, zgomotoasă...

Zidesc din răsputeri, zidesc într-una,
Să pot să las şi eu o dâră-n urmă.
Dar vântul, ploaia, apele, furtuna
Îmi prăbuşesc clădirea şi mi-o scurmă.

Zidesc. Vreau singur să zidesc. Mă latră
Plăcerile şi mă atrage balta.
Dar vai, a doua zi, o piatră
Nu mai găsesc, din ce-am tăiat cu dalta…

O, deznădejdea a-nceput să sape!
Gând totul, totul îmi părea pierdut,
Aud un glas... Isus umbla pe ape...
— Iubitul meu, mă lasă să-ţi ajut!

Zădărnicia îţi ucide Visul.
Nu simţi că-n neputinţă tu te scalzi
Şi-ţi pierzi, pe totdeauna, Paradisul?
Ce ochi senini avea Isus şi calzi...

O, vino, Doamne! Uite, bolovanii...
Te-aşteaptă viaţa mea înfrântă.
Vreau din molozul marilor strădanii
Să faci o casă trainică şi sfântă;

Să faci o casă, ca un cer curată,
Având ferestrele deschise larg spre soare,
Din jertfa Ta o casă, ridicată
Pe stânca dragostei, ce-n veci nu moare.

Degeaba, vântule, îmi tulbură odaia
Suflarea ta năprasnică şi rece!
Degeaba fantomele, ceaţa şi ploaia
Se luptă şi vor să mă-nece!

Degeaba, o, moarte, îţi fâlfâi aripa,
Pierzi vremea degeaba, Satan, lângă uşă!
Iubirea învinge şi veacul şi clipa
Şi-aprinde luceferi din stinsa cenuşă.

Nu mi-e teamă de voi, duhuri rele, furtunilor!
Nu mi-e teamă de tine, noapte adâncă!
Eu trăiesc minunea minunilor:
Mi-am zidit casa pe stâncă...

Wednesday, April 20, 2011

Prin labirintul cartilor…


Motto:
“Unele cărţi sunt pe nedrept uitate, nici una nu este pe nedrept ţinută minte.”

Nicioadata nu am stiut ce sa raspund la intrebari de genul: Care este cartea preferata? Care este autorul preferat? Pictorul preferat? Muzicianul preferat? Aceasta poate din cauza ca fiecare carte pe care am citit-o a avut impact asupra mea, fiecarui autor studiat i-am admirat maniera de scriere care l-a ajutat sa creeze potop de lumi atat de diverse si totusi legate prin acel je ne sais pas ce que… I do not know what… caruia i se spune mai simplu stil… Exista prea multi pictori si prea multe picturi deoesbite in lume ca eu sa pot sa imi hotorasc, sa imi limitez admiratia la unul singur… la fel si in ceea ce priveste muzica… ar fi o pierdere prea mare …
Totusi m-am gandit care ar putea fi cele mai reusite carti ale copilariei… imi amintesc de copilaria mea si de primele mele doua carti: una ii apartinea Anei Blandiana – era un fascinant volum de poezie, alta ii apartinea lui Gellu Naum – tot poezie, tot fascinanta … de vreme ce am dobandit in urma lecturii lor o boala incurabila (si, sper, contagioasa!)… lecturofilia…
Desigur, cărţile pot fi împărţite în două categorii: cărţile zilei şi cărţile tuturor timpurilor… Am incercat sa realizez un Top 30 al celor mai bune carti pentru copii (si nu numai) – din toate timpurile si pentru toate timpurile. Priviti rezultatul:
Ciresarii, Constantin Chirita, Toate panzele sus, Radu Tudoran, Enciclopedia zmeilor, Mircea Cartarescu, Descult, Zaharia Stancu, La Medeleni, Ionel Teodoreanu , Amintiri din copilarie, Ion Creanga. Micul print, Anatole de Saint Exupery , Print si cersetor, Mark Twain, Printul fericit, Oscar Wilde , Pescarusul Jonathan Livingston, Richard Bach , Delfinul, Sergio Bambaren, Mizerabilii, Victor Hugo , Singur pe lume, Hector Malot, Colt Alb, Jack London, Cuore, Edmundo de Amicis, Aventrurile lui Huckelberry Finn, Mark Twain, Aventurile lui Tom Sawyer, Mark Twain. Cartile junglei, Rudyard Kipling, Winnetou, Karl May, Old Surehand, Karl May, Comoara din Lacul de Argint, Karl May, Castelul din Carpati, Jules Verne, Cinci saptamani in balon, Jules Verne, De la pamant la luna, Jules Verne, Ocolul Pamantului in 80 de zile, Jules Verne, Calatoriile lui Gulliver, Jonathan Swift, Cronicile din Narnia, C. S. Lewis, Jumanji, Chris Van Allsburg, Harry Potter, J. K. Rowling, Stapanul inelelor, J.R.R. Tolkien…
Ordinea in care le-am notat e aleatorie. Toate ma tin cu sufletul la gura, fie ca ma intristeaza prin povestea cate unui copil trist, fie ca ma amuza prin ilustrarea nazbatiilor cate unui copil curios si preaplin de energie, fie ca imi povestesc nemaipomenite aventuri traite prin fascinante colturi ale acestei lumi ori ale unui taram fermecat in care se intra prin porti magice.
Totusi, daca ar fi sa aleg o carte apartinand literaturii noastre si una apartinand literaturii universale, i-as alege cu siguranta pe Ciresarii- cercetasi, care ne iau cu ei in explorarea pesterilor si a castelelor, ori ne arata cata maiestrie iti trebuie pentru a pastra o prietenie si pentru a trai mereu pe culmile curajului…
Cei trei printi ai literaturii universale ne invata ce este prietenia, generozitatea si cum poate fi dobandita adevarata bucurie… Printul Fericit, Micul Print si Eduard, Printul-Cersetor, - ne vorbesc despre umanitate, responsabilitate si despre implinirea destinului prin ajutorarea celor din jur, deoarece am fost creati cu necesitatea comunicarii si a… cuminecarii…
Pescarusul si Delfinul isi dau… aripile… legand infinitul albastru al cerului cu nemarginirea la fel de albastra a oceanelor… considerand ca e important sa fii tolerant, dar e esential sa incerci in fiecare clipa sa te depasesti pe tine insuti…
Fiecare carte pe care o veti citi va va introduce intr-o lume, va va fascina si va va invata ceva… merita sa calatoriti in lumile lor imaginare, sa adunati farame din sufletul lor pentru a va imbogati propriul suflet si pentru a va face prieteni… pentru a putea sa visati si sa gasiti la randul vostru usi magice catre alte lumi, ale caror creatori veti fi voi…

Thursday, December 23, 2010

Troparul Naşterii Domnului






Your being hide a Bethlehem
where the Child waiting to be born…
not discard it in your rebel soul:
Child is holy…
and His birth is sacred…


Masquer votre être un Bethléem
l'enfant en attente d'être né…
pas le jeter dans votre âme rebelle :
L'enfant est sacré,
Sa naissance est sacrée…


Nascondi il tuo essendo un Betlemme
il bambino in attesa di nascere
Non gettarlo nella tua anima ribelle
Bambino è santo
La sua nascita è sacra


Fiinţa ta ascunde un Betlheem
În care aşteaptă Pruncul să se nască...
Nu îl goni din sufletu-ţi rebel:
Pruncul e sfânt...
Născarea lui e sacră...

Wednesday, September 8, 2010

Recomand...






… participarea la CURSURILE COMENIUS (organizate de catre ECNO)
SEARCHING FOR SAMPO
CAUTAND SAMPO…
Motto:
“Oamenii extraordinari nu trebuie doar sa vada oportunitatile, ci sa le creeze…”

Numele institutiei organizatoare:
Educatief Centrum Noord en Oost (ECNO)

Locul desfasurarii mobilitatii individuale: Turku, Helsinki (Finlanda), Tallinn (Estonia)

Tarile participante: Portugalia, Italia, Malta, Spania, Franta, Olanda, Finlanda, Estonia, Suedia, Slovenia, Lituania, Turcia, Ungaria, Romania.
Perioada mobilitatii Comenius: august 2010

Tematica stagiului este de interes actual si anume dezvoltarea culturala imbinata cu educatia artistica. Cursul a fost condus de Fokko Dijkstra (profesor formator, expert dezvoltare culturala). Din echipa acestuia au facut parte si profesori din Finlanda si Estonia: Marja, Anna, Ilari, Vello. Organizatorii au imbinat in mod stralucit vizitarea obiectivelor propuse (Catedrala din Turku, Castelul din Turku, Muzeul subteran din Turku, Catedralele din Helsinki, Muzeul lui Alexander I si al lui Tolstoi, Werla, Societatea de Literatura Finlandeza, Suomelina, Tallin...) cu materiale deosebit de interesante, cu cantec si literatura, cu poezii si alte texte citite de catre cursanti si de catre organizatori. Au fost folosite strategii si metode activ-participative. Excursiile si vizitele au fost imbinate cu observatia, comparatia, analiza, problematizarea, seminariile, folosirea aparatului foto (camera), laptop-ul, Internet-ul, completarea unei carti virtuale pe www.chain.to. Activitatea cursului s-a desfasurat frontal, dar si individual sau pe ateliere, iar prieteniile care s-au format acolo, prejudecatile care s-au spulberat, experienta dobandita… cantaresc/vor cantari foarte mult in viata profesionala a fiecarui cursant.

Monday, August 30, 2010





“Vine o vreme când te trezeşti vorbind şi spunându-te pe tine unui bolovan, unei pietre. Te trezeşti dând de mâncare unei vrăbii, dar nu din milostenie, ci pur şi simplu”… (NICHITA STANESCU)



Începutul devenirii poetului Nichita Stănescu ar trebui să îl căutăm în perioada în care a învăţat la Liceul “Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti. Abia ieşit din copilărie, fiindu-I dor de joc, a îndrăznit să înveţe un joc nou: jocul de-a poezia (mai târziu din cauza acestui simplu joc, Nichita Stănescu ajunge să se confunde cu poezia). Era un joc nemaipomenit şi îl juca în “orele leşioase”, compunând versuri pe care, în pauză, le spunea colegilor. Mai târziu, împreună cu câţiva prieteni, înfiinţează “Băcăonia”, o revistă „literară” care circula printre liceeni, amuzându-i.
Dar jocul se preface în ceva nemaipomenit de grav şi anume în destin. Un destin diafan în primă fază, cu mâinile îndrăgostiţilor transformate în spiţe şi cu câmpii aeriene, cu ore pline, cu lucruri pietroase şi cu cuvinte (-care nu sunt altceva decât “mingi de aer care umplu spaţiul gol dintre îndrăgostiţi”).
Cred că Nichita Stănescu a devenit poet şi din dorinţa de a afla ce este poezia. Lirica lui e una a reflecţiei şi cunoaşterii, chiar mai mult, putem vorbi de o poezie a autoreflecţiei şi autocunoaşterii, o poezie care îşi caută (ca orice poezie autentică) identitatea prin raportare în primul rând la sine.
Nichita Stănescu a înţeles că poezia este obiect şi act totodată, şi că reflecţia şi cunoaşterea subînţeleg o analiză a ambelor realităţi. A cunoaşte înseamnă a instaura un sens, aşadar poetul s-a văzut pus în situaţia de a urmări procesul, niciodată împlinit, al apropierii de sens.
Poezia e la urma urmei spaţiul cel mai convenabil şi cel mai productiv pentru reconstituirea acelui stadiu al generării sensului. “Cunoaşterea lumii porneşte de la întemeierea limbii, poezia fiind memorie, reconstituire a acestui moment. Logosul, spune Nichita Stănescu, nu e altceva decât locul în care materia se desparte definitiv de vid.”
Utilizând cuvintele, poetul contestă sensul şi regurile care le încorporează într-un sistem lingvistic, lăsându-le libertatea de a aspira la sens şi de a prefigura o regulă. Daniel Dimitriu consideră că N. Stănescu în poezia sa “prin limba poeziei sale neagă, demolează o realitate lingvistică preexistentă şi ridică pe ruinele ei una nouă: Copii ai poeziei, cu limba pe limbă călcând, reînviaţi!”.
Poezia pe care Nichita Stănescu a dat-o într-un interval scurt de timp a schimbat faţa poeziei româneşti contemporane. Marele Blond impune prin originalitatea expresiei viziunii sale un sistem poetic insolit. Poezia lui Nichita face printr-o sinteză neomodernă trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârşitului de mileniu.
Pentru poetul modern, în genere, existenţa este o problemă de limbaj. Pentru Nichita Stănescu limbajul devine o problemă de existenţă.
Deşi Creator al Cuvântului şi Născător de Poezie, nimeni nu îşi imagina la mijlocul secolului XX că Îngerul Blond e, de fapt, un rascolnic al vorbei, un revoluţionar al limbajului poetic, un om ce se încăpăţânează să vorbească fără cuvinte şi să reuşească (mai ales) să vadă cuvinte şi litere:
“—Ei, ce vezi, spune-ne, spune-ne?
-- Văd cuvinte!”
Sensul iubirii marchează editorial începutul “dezgheţului dogmatic” al poeziei. Poeziile acestui volum sunt constituite pe o poetică a purităţii adolescentine, impunând o “retorică a dimineţei artei”.
Călare pe roibul său, galopând nebun într-o dimineaţă în care se întrerba asupra sensului iubirii, Nichita are o viziune… completă a sentimentelor. Dar aventura poeticii lui începe cu Dreptul la timp, culme, dar şi ruptură profundă cu universul volumelor anterioare. Era într-o perioadă în care se construiau mituri.
Marin Sorescu construieşte mitul omului singur, Nichita Stănescu însă consideră necesar “un mit al… poetului tânăr”.
Urmează o perioadă în care poemele sunt ţesute din lumini şi umbre, sunt scrise în câteva zile cu cerneală roşie ori transparentă, poeme în care “nimic nu este ceea ce pare şi totul este inversul totului.” 11 Elegii altfel spus. Volum unitar, filosofic, dogmatic, exprimă în Elegia a zecea suferinţa poetului datorită imposibilităţii de a materializa imaterialul. Strigătul lui devine poem, poemul gest de supravieţuire născut să-l nască infinit pe poet.
După această adăstare la… “masa tăcerii” (în care poetul a avut răgazul nu numai să stea cu capul în mâini pe banca din mijlocul mării, ci şi să răstoarne limbajul postbelic a cărui importanţă depăşea cu mult problema regăsirii specificului literar) începe obsesia mitului creaţiei (Oul şi sfera), aura melancolică coborând asupra poetului, iar stările necunoscute (regretul, greaţa., presentimentul morţii) făcându-şi simţită prezenţa. Semnele acestei oboseli existenţiale prefigurează noua cosmogonie, “schimbare la faţă” vizibilă în Necuvintele.
Nichita Stănescu îşi îngăduie să se joace În dulcele stil clasic, dar dezvoltă şi sugestiile anterioare (cu această ocazie) în tonul unei profunde suferinţe fără cauză aparentă…
Starea de zbatere a eului e vizibilă în următoarele două volume, ca de altfel şi singurătatea, spleenul, înfrângerea elanului spre absolut, resemnarea, prăbuşirea şi putrezirea calului, sufocarea îngerului spânzurat de propriul har şi lipsit de aerul respirării sau al zborului.
Atmosfera sumbră ajunge copleşitoare odată cu Epica Magna şi cu Nodurile şi semnele. Structura universului liric e modificată, tonul imnic în apocaliptic e schimbat, dar temele şi motivele nichitiene rămân aceleaşi, dând unitate şi coerenţă unui destin poetic major.
Nichita Stănescu a reuşit să fie poetul epocii sale. El şi-a construit cu luciditate o biografie în consonanţă cu Utopia literaturii care căuta să înlocuiască imaginea nefericită a unei lumi degradate.
E un temerar care îşi asumă destinul şi îl provoacă. E un poet neobişnuit de talentat, care se joacă cu sunetele ca să nu moară de disperare…



Bibliografie:
Condeescu, Alex., O sinteză poetică unică, în volumul “Ordinea cuvintelor”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985;
Dimitriu,Daniel, Nichita Stănescu. Geneza poemului, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 1997;
Simion, Eugen, Scriitori români de azi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978;
Stănescu,Nichita, Necuvintele, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969;