“Vine o vreme când te trezeşti vorbind şi spunându-te pe tine unui bolovan, unei pietre. Te trezeşti dând de mâncare unei vrăbii, dar nu din milostenie, ci pur şi simplu”… (NICHITA STANESCU)



Începutul devenirii poetului Nichita Stănescu ar trebui să îl căutăm în perioada în care a învăţat la Liceul “Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti. Abia ieşit din copilărie, fiindu-I dor de joc, a îndrăznit să înveţe un joc nou: jocul de-a poezia (mai târziu din cauza acestui simplu joc, Nichita Stănescu ajunge să se confunde cu poezia). Era un joc nemaipomenit şi îl juca în “orele leşioase”, compunând versuri pe care, în pauză, le spunea colegilor. Mai târziu, împreună cu câţiva prieteni, înfiinţează “Băcăonia”, o revistă „literară” care circula printre liceeni, amuzându-i.
Dar jocul se preface în ceva nemaipomenit de grav şi anume în destin. Un destin diafan în primă fază, cu mâinile îndrăgostiţilor transformate în spiţe şi cu câmpii aeriene, cu ore pline, cu lucruri pietroase şi cu cuvinte (-care nu sunt altceva decât “mingi de aer care umplu spaţiul gol dintre îndrăgostiţi”).
Cred că Nichita Stănescu a devenit poet şi din dorinţa de a afla ce este poezia. Lirica lui e una a reflecţiei şi cunoaşterii, chiar mai mult, putem vorbi de o poezie a autoreflecţiei şi autocunoaşterii, o poezie care îşi caută (ca orice poezie autentică) identitatea prin raportare în primul rând la sine.
Nichita Stănescu a înţeles că poezia este obiect şi act totodată, şi că reflecţia şi cunoaşterea subînţeleg o analiză a ambelor realităţi. A cunoaşte înseamnă a instaura un sens, aşadar poetul s-a văzut pus în situaţia de a urmări procesul, niciodată împlinit, al apropierii de sens.
Poezia e la urma urmei spaţiul cel mai convenabil şi cel mai productiv pentru reconstituirea acelui stadiu al generării sensului. “Cunoaşterea lumii porneşte de la întemeierea limbii, poezia fiind memorie, reconstituire a acestui moment. Logosul, spune Nichita Stănescu, nu e altceva decât locul în care materia se desparte definitiv de vid.”
Utilizând cuvintele, poetul contestă sensul şi regurile care le încorporează într-un sistem lingvistic, lăsându-le libertatea de a aspira la sens şi de a prefigura o regulă. Daniel Dimitriu consideră că N. Stănescu în poezia sa “prin limba poeziei sale neagă, demolează o realitate lingvistică preexistentă şi ridică pe ruinele ei una nouă: Copii ai poeziei, cu limba pe limbă călcând, reînviaţi!”.
Poezia pe care Nichita Stănescu a dat-o într-un interval scurt de timp a schimbat faţa poeziei româneşti contemporane. Marele Blond impune prin originalitatea expresiei viziunii sale un sistem poetic insolit. Poezia lui Nichita face printr-o sinteză neomodernă trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârşitului de mileniu.
Pentru poetul modern, în genere, existenţa este o problemă de limbaj. Pentru Nichita Stănescu limbajul devine o problemă de existenţă.
Deşi Creator al Cuvântului şi Născător de Poezie, nimeni nu îşi imagina la mijlocul secolului XX că Îngerul Blond e, de fapt, un rascolnic al vorbei, un revoluţionar al limbajului poetic, un om ce se încăpăţânează să vorbească fără cuvinte şi să reuşească (mai ales) să vadă cuvinte şi litere:
“—Ei, ce vezi, spune-ne, spune-ne?
-- Văd cuvinte!”
Sensul iubirii marchează editorial începutul “dezgheţului dogmatic” al poeziei. Poeziile acestui volum sunt constituite pe o poetică a purităţii adolescentine, impunând o “retorică a dimineţei artei”.
Călare pe roibul său, galopând nebun într-o dimineaţă în care se întrerba asupra sensului iubirii, Nichita are o viziune… completă a sentimentelor. Dar aventura poeticii lui începe cu Dreptul la timp, culme, dar şi ruptură profundă cu universul volumelor anterioare. Era într-o perioadă în care se construiau mituri.
Marin Sorescu construieşte mitul omului singur, Nichita Stănescu însă consideră necesar “un mit al… poetului tânăr”.
Urmează o perioadă în care poemele sunt ţesute din lumini şi umbre, sunt scrise în câteva zile cu cerneală roşie ori transparentă, poeme în care “nimic nu este ceea ce pare şi totul este inversul totului.” 11 Elegii altfel spus. Volum unitar, filosofic, dogmatic, exprimă în Elegia a zecea suferinţa poetului datorită imposibilităţii de a materializa imaterialul. Strigătul lui devine poem, poemul gest de supravieţuire născut să-l nască infinit pe poet.
După această adăstare la… “masa tăcerii” (în care poetul a avut răgazul nu numai să stea cu capul în mâini pe banca din mijlocul mării, ci şi să răstoarne limbajul postbelic a cărui importanţă depăşea cu mult problema regăsirii specificului literar) începe obsesia mitului creaţiei (Oul şi sfera), aura melancolică coborând asupra poetului, iar stările necunoscute (regretul, greaţa., presentimentul morţii) făcându-şi simţită prezenţa. Semnele acestei oboseli existenţiale prefigurează noua cosmogonie, “schimbare la faţă” vizibilă în Necuvintele.
Nichita Stănescu îşi îngăduie să se joace În dulcele stil clasic, dar dezvoltă şi sugestiile anterioare (cu această ocazie) în tonul unei profunde suferinţe fără cauză aparentă…
Starea de zbatere a eului e vizibilă în următoarele două volume, ca de altfel şi singurătatea, spleenul, înfrângerea elanului spre absolut, resemnarea, prăbuşirea şi putrezirea calului, sufocarea îngerului spânzurat de propriul har şi lipsit de aerul respirării sau al zborului.
Atmosfera sumbră ajunge copleşitoare odată cu Epica Magna şi cu Nodurile şi semnele. Structura universului liric e modificată, tonul imnic în apocaliptic e schimbat, dar temele şi motivele nichitiene rămân aceleaşi, dând unitate şi coerenţă unui destin poetic major.
Nichita Stănescu a reuşit să fie poetul epocii sale. El şi-a construit cu luciditate o biografie în consonanţă cu Utopia literaturii care căuta să înlocuiască imaginea nefericită a unei lumi degradate.
E un temerar care îşi asumă destinul şi îl provoacă. E un poet neobişnuit de talentat, care se joacă cu sunetele ca să nu moară de disperare…



Bibliografie:
Condeescu, Alex., O sinteză poetică unică, în volumul “Ordinea cuvintelor”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985;
Dimitriu,Daniel, Nichita Stănescu. Geneza poemului, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 1997;
Simion, Eugen, Scriitori români de azi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978;
Stănescu,Nichita, Necuvintele, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969;

Helsinki

Sergiu Cioiu — "Prăbuşirea unui vultur într-un om" (Nichita Stănescu)

http://www.myspace.com/pvdemo

flash-uri finlandeze... finnish`s flash

SEARCHING FOR SAMPO (incursiune în cultura finlandeză)...

Finlanda este un stat cu o istorie deosebită, un stat care a reprezentat multă vreme doar o jucărie pentru vecinii suedezi şi ruşi.
Fiind foarte mult timp sub dominaţie suedeză şi rusă este firesc să fi fost influenţată de aceste ţări. Influenţele suedeze şi ruseşti se observă clar, dacă privim arhitectura oraşelor ori dacă vizităm muzeele, atât de multe, care păstrează vii mărturiile istoriei.
Helsinki este un oraş cu influenţe ruseşti. Cea mai elocventă dovadă? CATEDRALA USPENSKI. Numele îi este de origine slavă: uspenie = adormire, iar hramul catedralei este... Adormirea Maicii Domnului. Catedrala este construită spre sfârşitul secolului al XIX-lea, din cărămidă roşie, având 13 turnuri (iniţial acoperite cu aur de 22 carate!), care amintesc de Hristos şi de ucenicii săi... Cupola principală poate simboliza şi flacăra Duhului Sfânt care, lăsându-se peste apostoli, a format Biserica. Designul exterior al catedralei duce cu gândul la stilul vechi rusesc, de prin secolele XIV-XV, când bisericile erau foarte înguste şi foarte înalte, cu turnuri ca nişte brazi şi cu formă de con... De ce sunt atât de înalte? Pentru a se vedea de la distanţă, pentru că sunt asemeni unui far, care îi ajută pe oamenii rătăciţi pe mare(a vieţii) să (re)găsească drumul... Privind cupola din interiorul bisericii se pot observa şi influenţele bizantine: pilonii masivi, din granit negru, care susţin bolta sunt plasaţi lângă zidurile exterioare. Bolta este împodobită cu ornamente specifice bisericilor ortodoxe estice. Icoanele sunt desăvârşite.
Turku, în schimb, este un oraş cu influenţe pur suedeze. Se evidenţiază, desigur, o biserică. CATEDRALA DIN TURKU, plasată pe malul unui râu navigabil, care oferă bisericii şarm şi mister, - râu care leagă acest vechi simbol al credinţei de Castelul Turku, castel a cărui curte seamănă foarte mult cu Castelul Matei Corvin din Hunedoara - este considerată mama bisericilor luterane finlandeze. Catedrala actuală nu are mai mult de şapte secole, dar pe acelaşi fundament a existat de prin secolul al XIII-lea o altă catedrală, care a fost consacrată (de către episcopul Finlandei) Sfintei Fecioare Maria. Această biserică a ars într-un moment în care zidurile îi erau încărcate cu istorie şi legende (1827). Foarte înaltă, cu piloni gotici, cu altar deosebit pentru o biserică luterană (există icoane pictate în altar!), biserica veche era fără egal. Dar nici actuala biserică nu este mai prejos: turnul, construit după incendiu, are 101 m deasupra nivelului mării şi este vizibil de la o distanţă considerabilă. Altarul a fost pictat prin 1836 de către Fredrik Westin, artist finlandez. O parte din ziduri şi acoperiş sunt decorate cu frescă, în stil romantic, lucrare făcută de către părintele picturii finlandeze, R. W. Ekman, lucrare care prezintă scene din viaţa lui Hristos, dar şi două chei pentru evenimentele ce aparţin istoriei bisericii finlandeze: botezul primului creştin finlandez de către episcopul Henry şi prezentarea Regelui Gustav Vasa ( - de către Michael Agricola, primul traducător al Noului Testament în limba finlandeză). Catedrala a avut mult de suferit de-a lungul secolelor, unele din piesele pe care le deţinea au fost date în păstrare unor muzee, biserica a fost restaurată în 1979, în prezent în incinta clădirii ţinându-se slujbe bisericeşti în limba finlandeză şi suedeză (Finlanda nu e numai ţara cu 1000 de lacuri, cu două religii oficiale - luterană şi ortodoxă - , ci şi ţara cu două limbi oficiale, care nu sunt de circulaţie internaţională!: finlandeza şi suedeza!).
O altă biserică splendidă din Turku este BISERICA SFÂNTUL MIHAIL, care este construită în stil neo-gotic, de către arhitectul Lars Sonck şi are vitralii de o frumuseţe extraordinară, făcute de către Hilkka Toivola şi de către Otso Karpakka.
În Turku există multe biserici luterane, poate şi din cauză că Episcopia îşi are sediul în acest oraş cochet, biserici care au stil modern, cu linii simple sau, din contră, fiind împodobite cu elegante piese medievale, dar poate că nici una nu deţine splendoarea BISERICII SFÂNTA MARIA, o adevărată moştenire religioasă, un adevărat tezaur medieval. Crucea din lemn datează din secolul al XIV-lea. Lucrările la clădire au fost finalizate în secolul al XV-lea, biserica reuşind, de atunci şi până în secolul nostru, performanţa de a rezista modificărilor. Biserica Sfânta Maria este la fel de elegantă ca acum şase secole.

SUOMELINNA este un alt loc care trebuie neapărat vizitat. Fortăreaţa a fost construită în anul 1748, pe o insulă în apropierea oraşului Helsinki şi este considerată un tezaur al culturii finlandeze. Construcţia Suomelinnei a început în 1700, când Finlanda se afla sub dominaţie suedeză. Augustin Ehrensvard s-a ocupat de arhitectura Suomelinnei. Porţile şi faţada sunt construite în stil clasic-baroc. Poarta Regelui este un simbol al Suomelinnei. A fost construită între 1753 – 1754 şi era principala cale de acces a fortăreţei. După moartea lui Augustin Ehrensvard, proiectul Suomelinnei îi este încredinţat lui Nils Mannerskantz, care a construit dispozitivele de apărare în stil neo-clasic, stil în vogă la aceea vreme în Suedia. În 1808 a avut loc Războiul Finlandez, iar în anul următor Finlanda se află sub dominaţia Rusiei (1809-1917). Timp de 108 ani în Suomelinna va fi instalată garnizoana rusă. Ruşii vor construi în interiorul fortăreţei o biserică ortodoxă (1854). Biserica a fost transformată în biserică luterană, dar avea un rol dublu: lăcaş de închinare şi... „casă de lumină” pentru traficul aerian şi naval. În 1855, în timpul Războiului din Crimeea (1854-1856), fortăreaţa a suferit grave distrugeri în urma bombardamentului englez. În 1917, Finlanda îşi declară Independenţa (6 decembrie), iar ruşii trebuie să părăsească fortăreaţa. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fortăreaţa serveşte drept bază militară pentru artileria de coastă şi pentru submarine. În 1973 garnizoana finlandeză pleacă din Suomelinna, fortăreaţa trece sub administraţie civilă şi reprezintă cea mai populară atracţie turistică. Din 1991, Suomelinna face parte din PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO.
Parvoo este unul dintre cele mai vechi oraşe din Finlanda... vechi şi... unic: finlandezii reuşind să păstreze atmosfera de epocă în acest spaţiu calm. Dar Porvoo este cu adevărat important pentru finlandezi, din cauză că aici s-a declarat Independenţa Finlandei. În 1809 Porvoo a fost în centrul atenţiei Europei de Nord deoarece Suedia a pierdut războiul şi a fost obligată să cedeze Finlanda Rusiei, care îl avea ţar în acel moment pe Alexandru I.
MUZEUL ŞI CATEDRALA LUTERANĂ din Porvoo sunt principalele puncte de atracţie.
În actualul muzeu, în anul 1809 s-a ţinut Dieta de la Porvoo, iar Biserica Porvoo a fost construită cu mult timp înainte, prin secolele XIII-XIV. Din cauză că a fost distrusă, în 1450 s-a construit altă biserică – cea actuală... din păcate şi această clădire a fost distrusă de câteva ori, dar în 1723 a fost transformată în Catedrală. În apropiere se află o statuie a Ţarului Alexandru I, semn că dominaţia Rusiei a avut şi aspecte pozitive pentru poporul finlandez.
Cele mai multe castele din Finlanda sunt construite în Sud: Kastel-Holma, Kuusisto, Raasepori; CASTELUL TURKU.
Castelele finlandeze făceau parte dintr-un sistem de apărare şi administraţie specific din timpul dominaţiei suedeze. În perioada medievală au fost construite şase castele importante, printre care şi cel din oraşul Turku. Lucrările de renovare, complete şi minuţioase, s-au terminat după 1945 în CASTELUL TURKU.
Castelul este situat pe malul râului Aurajoki, a fost construit prin secolele XIII-XIV. În decursul timpului a suferit foarte multe modificări. Iniţial avea două etaje, dar între 1556-1563 ducele John Vasa, fiul lui Gustave Vasa, a locuit acolo împreună cu frumoasa sa soţie poloneză, Katarina Jagellonica şi a fost necesar să se mai construiască un etaj. Acesta a fost construit în stil renascentist. Până în acel moment a mai fost construită o capelă în stil gotic.
În timpul bombardamentelor din 1941, castelul a fost distrus, dar a fost renovat între 1946-1962, acum fiind transformat în muzeu şi vizitat de sute de turişti ce vor să simtă măcar puţin din mireasma acelor epoci tumultuoase.
SOCIETATEA DE LITERATURĂ FINLANDEZĂ (SLF) a fost fondată în 1831. Designul clădirii îi aparţine lui Sebastian Gripenberg, dar clădirea a fost modificată în 1890, deoarece îi era necesar mai mult spaţiu. În prezent, SLF deţine cinci clădiri în Helsinki, dar şi în Kruununhaka, Vantaa, Joensuu.
Este foarte interesant modul în care a luat naştere această societate. Prin 1831, un grup de tineri studenţi ai Universităţii din Helsinki s-au întâlnit şi „pe timpul întâlnirii lor au discutat despre cărţile finlandeze, despre limba finlandeză şi cât de mult pot să ajute literatura. Seara, au ajuns la concluzia că muncind împreună este mai uşor şi ar fi cazul să întemeieze o societate...” (Elias Lonnrot).
Inaugurarea oficială a avut loc la o săptămână de la acea întâlnire, iar „calea cărţilor” a devenit „literatură” şi SOCIETATE A LITERATURII FINLANDEZE.
În primii ani, SLF există datorită muncii şi entuziasmului acestor tineri. În puţin timp vor publica o traducere a lui Heinrich Zschokke, a urmat ediţia scurtă a Kalevalei, publicată de către Elias Lonnrot.
În continuare, SLF va publica dicţionare şi va aduce la zi traducerea Bibliei în limba finlandeză, pe care a realizat-o Michael Agricola.
Literatura finlandeză se dezvoltă destul de încet, deoarece trebuie să treacă peste influenţele suedeze şi ruseşti, nici măcar legile sau slujbele bisericeşti nefiind în finlandeză, ci în suedeză (legile) şi latină (slujbele bisericeşti), deoarece trebuie să îşi câştige, asemenea statului, independenţa şi să (re)descopere spiritul naţional.
Momentul publicării poemului naţional Kalevala (care în timp a fost tradus în peste 40 de limbi, inclusiv în limba română) sau momentul publicării nuvelei Şapte fraţi (Aleksis Kivi) au avut o mare importanţă pentru SLF, din cauză că a permis continuarea cercetărilor în domeniul artei, folclorului, istoriei, şi literaturii.
KALEVALA este o epopee care a apărut pentru prima dată sub formă scrisă între anii 1830-1840, datorită filologului Elias Lonnrot. Epopeea reprezintă sursa simbolurilor culturii finlandeze şi a fost comparată cu Iliada ori cu Cântecul Nibelungilor.
Vainamoinen, Ilmarinen şi Lemminkainen sunt doar câţiva dintre eroii care trebuie să lupte cu laponii, să cucerească o fecioară, să construiască o moară fermecată, să (re)descopere cel mai important lucru care le-a fost furat, pe Sampo...
SAMPO... a fost considerat ba o axă a lumii, ba o relicvă creştină, ba o moară ce putea măcina aur şi sare, ba o cutiuţă magică în stare să păstreze echilibrul lumii.
Probabil că finlandezii au regăsit acel Sampo atât de râvnit, deoarece au trecut prin atât de multe şi de dificile situaţii şi în loc să fie distruşi, au devenit mai puternici şi mai încrezători în destinul lor...

Suomelinna - National Heritage site or Home

Helsinki

Amorphis - Sampo [Better Quality]

Kalevala

Searching for Sampo...

Searching for Sampo...

Textul care reprezinta fundamentul literaturii finlandeze este epopeea Kalevala. Culeasa de filologul Elias Lönnrot, Kalevala prezinta povestea unui uriaș legendar (Kalevala), care avea doisprezece fii. Bărbații din țara sa pleacă spre ținutul de la miazănoapte spre a o peți pe frumoasa fecioară Pohiola, (în ortografia originală Pohjola), sortită a fi soția aceluia care va reuși să construiască o moară fermecată, dătătoare de belșug. Bărbații finlandezi se vor lupta cu laponii, dușmanii lor din nord, precum și cu vrăjitoarea Louhi, mama feciorei Pohiola, pentru focul furat și pentru Soarele și Luna răpite și ascunse. Laponii vor fi înfrânți.
Faptele de vitejie ale unor eroi ca Väinämöinen, Ilmarinen și Lemminkäinen, lupta lor cu vrăjitoarea Louhi, Stăpâna Nordului, s-au păstrat pana in present.
De asemenea, in Kalevala se vorbeste si despre Sampo…
Ce este Sampo? Greu de spus… Poate sa fie un pilon sau un copac al lumii, o comoara, o moneda bizantina, o relicva crestina… poate sa fie interpretat ca o moara ce poate sa faca atat faina, cat si sare sau aur… poate sa fie un ideal…
In aceasta inregistrare video este prezentat un fragment din aceasta epopee, tradus in olandeza de catre Fokko Dijkstra, coordonatorul unor proiecte foarte interesante care au ca scop descoperirea mostenirii culturale a Europei.
Inregistrarea a fost facuta in cadrul proiectului ce s-a desfasurat in Finlanda si in Estonia in perioada 31 iulie-7 august 2010.


The foundation text of Finnish literature is epic Kalevala. Picked the philologist Elias Lönnrot , Kalevala tells the story of a legendary giant (Kalevala), who had twelve sons. Men in his country goes to the land of the north to woo the beautiful maiden Pohiola it (the original spelling Pohjola), destined to be the wife one who will be able to build a magic mill, giving the wealth.
Finnish men will fight with Laplanders, their enemies in the north, and Louhi Witch, mom son Pohiola for stealing fire and Sun and Moon are stolen and hidden. Lapland will be defeated.

Acts of bravery of the heroes of Väinämöinen, Ilmarinen and Lemminkäinen, their fight with the witch Louhi, mistress of the North, have been preserved up to present.

Also, Kalevala speaking about Sampo ...
What is Sampo? Hard to say ... It could be a pillar or a tree in the world, a treasure, a Byzantine coin, a Christian relic ... can be interpreted as a mill that can do both flour and salt can be a gold ... Ideally ...

This video recording is given a piece of this epic, translated into Dutch by Fokko Dijkstra, coordinator of very interesting projects that aim to discover the cultural heritage of Europe.

Recording was done in the project which took place in Finland and Estonia in July 31 to August 7, 2010.

in valuri, o ultima urma... a unui tren pierdut
waves, following a lost train

Orthodox Cathedral Helsinki

From the religious point of view, Finland is a country truly special. This is because, unlike many other states, has two official religions: Lutheran and Orthodox religion.
Most Christians in Finland are Lutheran, orthodoxy holding only 1% of the believers. But this does not mean that Finns have not liturgies very beautiful, powerful and poetic or Orthodox churches truly majestic.
Ouspensky Cathedral is just one example. Ouspensky? Yes, the Slavic word "Uspenie" which means sleep.
Day of the Assumption church, feast celebrated on August 15.
Ouspensky Cathedral is built of red brick and has gilded cupolas. Dome "onion dome" flame symbolizes the Holy Spirit, who descended into the church founded by the Apostles on the day of Pentecost. Number domes reminiscent of Christ and 12 disciples.
Building Ouspensky Cathedral took more than a decade. It was completed in the late nineteenth century.
The exterior design of the cathedral derives from the old Russian style (the style of Russian churches of the fourteenth and fifteenth centuries: narrow, high, resembling trees, in order to be sighted in the wilderness ... seem simply to be what facilitates navigation lights sea ... seem to be lights to guide them as people on the road) ...

If we see the details of the church, we see very clearly expressed Byzantine influence: massive pillars, carved in black granite, are located near exterior walls and ornate vaults supporting the orthodox models of Eastern Europe.
Ouspensky Cathedral is built so that the altar is in the East, because East symbolize Paradise, Heaven, Sun, state of purity, light ... East is the direction that it was Christ when he ascended to heaven, promising His second coming (Greek: parousia).
Like any Orthodox church has three parts: the altar, nave, narthex. Chancel and nave are separated by the iconostasis (altar screen, temple) adorned with three rows of icons. The shrine can enter through one of three doors, but attention! the Royal Gates are allowed to pass only the bishops, priests, deacons.
The cathedral are very beautiful painted icons, characteristic of Orthodox churches, which depicts Christ, Mary, the saints, but not without high walls or scenes inspired Scripture.
Among the icons of this church include: Icon of St. Alexander Nevsky, the icon of St. Vladimir the Great, Sun Kiev, Archangels Michael and Gabriel icon, icons of Christ, the Holy Trinity, the Virgin Mary, saints, etc…
Ouspensky Cathedral is a triumphal arch of spirit, but also proof that beauty can be discovered and Orthodox Churches in Western Europe for a city ...

FINLANDA – RELIGIE PE MUCHIE DE SUFLET...

Din punct de vedere religios, Finlanda este o ţară cu adevărat specială. Aceasta din cauză că, spre deosebire de multe alte state, are două religii oficiale: religia lutherană şi religia ortodoxă.
Majoritatea creştinilor din Finlanda sunt lutherani, ortodoxismul deţinând doar 1 % din numărul credincioşilor. Dar acest fapt nu înseamnă că finlandezii nu au slujbe extrem de frumoase, puternice şi poetice sau lăcaşuri de cult ortodoxe cu adevărat majestuoase.
Catedrala Uspenski este doar un exemplu. Uspenski? Da, de la cuvântul slavon „uspenie”, care înseamnă "adormire".
Hramul bisericii este ADORMIREA MAICII DOMNULUI, sărbătoare celebrată în 15 august.
Catedrala Uspenski este construită din cărămidă roşie şi are cupolele aurite. Cupola „onion dome” simbolizează flacăra Duhului Sfânt, care a coborât în biserica înfiinţată de Apostoli în ziua de Rusalii. Numărul cupolelor aminteşte de Hristos şi de cei 12 ucenici.
Construirea Catedralei Uspenski a durat mai bine de un deceniu. A fost finalizată spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Designul exterior al catedralei derivă din stilul rusesc vechi (stilul bisericilor ruseşti din secolele XIV-XV: înguste, înalte, semănănd cu brazii, cu scopul de a fi reperate în pustie... par, pur şi simplu, a fi faruri ce facilitează navigarea pe mare... par a fi lumini ce îi ghidează pe oameni pe drumul drept)...

Dacă privim detaliile bisericii, observăm influenţele bizantine foarte clar exprimate: pilonii masivi, ciopliţi în granit negru, sunt plasaţi lângă zidurile exterioare şi susţin bolţile bogat împodobite cu modele ortodoxe din Estul Europei.
Catedrala Uspenski este construită în aşa fel încât altarul să fie în partea de est, deoarece Estul simbolizează Paradisul, Raiul, Soarele, starea de puritate, Lumina... Estul este direcţia pe care a avut-o Hristos când s-a ridicat la cer, promiţând a doua Lui venire (în greacă: parousia).
Ca oricare biserică ortodoxă are trei părţi: altar, naos, pronaos. Altarul şi naosul sunt despărţite de iconostasul (catapeteasma, tâmpla) împodobit cu trei rînduri de icoane. În altar se poate intra prin una dintre cele trei uşi, dar atenţie! pe Porţile Regale au voie să treacă doar episcopii, preoţii, diaconii.
Catedrala este pictată cu icoane deosebit de frumoase, caracteristice bisericilor ortodoxe, care îi înfăţişează pe Hristos, pe Fecioara Maria, pe sfinţi, dar nu lipsesc de pe zidurile înalte nici scenele inspirate din Sfânta Scriptură.
Printre icoanele acestei biserici se numără şi: icoana Sfântului Alexandru Nevski, icoana Sfântului Vladimir cel Mare, Soarele Kievului, icoana Arhanghelilor Mihail şi Gavril, icoane cu Hristos, cu Sfânta Treime, cu Fecioara Maria, cu sfinţi, etc.
Catedrala Uspenski este un arc de triumf al Spirtului, dar şi o dovadă că frumuseţea Bisericilor Ortodoxe se poate descoperi şi într-un oraş al Europei de Vest...